Pages

vendredi, avril 22, 2011

Medic roman in Franta (8)

In episodul trecut am publicat listele cu toate posturile libere din toate spitalele Frantei, pentru colegii care sunt interesati sa lucreze in mediul spitalicesc. Astazi, ma intorc din nou spre medicii care vor sa se instaleze in liberal, ei fiind in principal medici de familie, dar posibilitatea ca atare este valabila pentru aproape toate specialitatile clinice. 
Mai spre inceputul serialului, va spuneam care sunt demersurile de intreprins pentru instalarea unui medic de familie la tara, in Franta. Va recomandasem sa cautati comune care sa aiba macar 1.500 de locuitori ca sa va castigati decent existenta. Mai ales atunci cand firmele de recrutare va propun diverse posturi, sa verificati informatiile despre comuna respectiva inainte de a accepta oferta. Multi medici, din pacate, nu stiu asta si accepta ca vrajiti orice propunere deoarece este Franta unde, cred ei, e bine peste tot si nu se asteapta la esec. In scurt timp, se lovesc, insa, cu capul de pragul de sus si atunci isi fac valizele si pleaca. Uneori, chiar dezgustati de Franta, sincer, in mod nedrept deoarece greseala a fost a lor si a firmei care i-a propus un post aiurea, doar de dragul sumei incasate de la primarie. 
Astazi, am un caz concret pe care vi-l supun atentiei. Un ziar francez a publicat ieri un articol in care dadea marea veste a instalarii unei doctorite romance in comuna Saillat, departamentul Haute-Vienne, regiunea Limousin. Colega noastra care va lucra acolo se numeste Alina Roxana Berciu si vine din Arad. Intrucat nu fac decat sa preiau o informatie publica, nu are de ce sa se supere pe mine, din contra, daca ajunge sa citeasca opinia mea, s-ar putea sa-i foloseasca.
Sa vedem mai intai ce spune gazeta in cauza:

"Il y a quelques mois encore, l'annonce du départ à la retraite de Jacques Barre avait semé le trouble au sein du conseil municipal et de la population. 
«Ce médecin qui a officié depuis 30 ans au moins n'avait pas trouvé de remplaçant, c'était tout de même extraordinaire à nos yeux, mais nous n'étions pas totalement conscients de la réalité. Et lorsque nous avons décidé nous aussi de nous rapprocher du Conseil de l'ordre des médecins pour les informer de notre quête, nous avons été édifiés. Aucun candidat n'a postulé. »"

Bun, prima concluzie pe care o tragem este ca niciun medic francez nu a dorit comuna Saillat, lucru care nu ne minuneaza deloc, aceasta fiind, de fapt, problema intregii Frante. Sa vedem mai departe:

"Rapidement le maire de la commune prend le taureau par les cornes, «nous avons entendu dire que des médecins roumains dont les diplômes étaient reconnus dans toute l'Europe cherchaient à s'installer en France, aussi nous nous sommes rapprochés d'un cabinet de recrutement installé là-bas qui nous a fait plusieurs propositions». 

Alina Roxana Berciu semblait rassembler toutes les qualités requises. Elle a quitté la ville d'Arad à l'ouest de son pays pour s'installer à Saillat. Son cabinet ouvrira son cabinet le 2 mai.

800 habitants dans le village
 


La jeune praticienne avoue avoir travaillé son français pour venir à Saillat mais rapidement, on oublie presque qu'elle vient d'aussi loin. N'oublions pas que la Roumanie est un pays de langue latine." 

Mai observam, deci, ca Alina, colega noastra a fost recrutata de o firma, nu se precizeaza care si nici nu ne intereseaza. Dar va rog sa vedeti intertitlul, cel cu litere ingrosate, care este cheia dezbaterii care urmeaza: 800 de locuitori in comuna. Retinem asta si mergem spre un ultim paragraf interesant:

"En Roumanie, Alina Roxana Berciu a reçu une formation quasi-identique à celle qui est dispensée en France et assure ne rien ignorer de la pharmacopée utilisée sur le territoire." 

De aici mai aflam o informatie esentiala: firma care a recrutat-o pe Alina este total pe langa subiectul numit medicina. Doctorita ne asigura ca stie tot despre farmacopeea franceza ca urmare a faptului ca scoala medicala romaneasca este aproape identica cu cea franceza. Nonsens! Se va da usor cu capul de pereti mai incolo. Este clar ca nimeni nu a informat-o, nimeni nu a pregatit-o pentru adaptarea la sistemul medical francez si vedem, deja, prima cauza de esec.
Dar, cel mai mult ne intereseaza banii, cat castigam, ca de-aia am plecat de-acasa. Revenim la cei 800 de locuitori din sat. O sa va arat cum calculati veniturile pe care le veti avea in functie de populatia comunei si bagati-l bine la cap pentru ca o sa va foloseasca. Mai precizez ca am verificat aceste calcule cu doua farmaciste prietene, frantuzoaice, din doua comune diferite, din intamplare nu departe de zona Alinei. Mi-au permis accesul la numaratoarea de ordonante. Asa ca puteti sa ma credeti.
Deci, avem 800 de locuitori in acest caz. Sa presupunem, prin absurd, ca toti se vor inscrie pe listele ei ca medic de familie. Avem, prin urmare, 800 de pacienti. In mod normal, intr-o luna, cam o treime din pacienti au nevoie de medic si vin la o consultatie. Acceptam, cu larghete, ca va avea cam 300 de consultatii pe luna. Sa calculam onorariul pentru cele 300 de consultatii inmultind cu 23 de euro. Ne da 6.900 de euro. Daca or fi si ceva copii (lucru de care ma indoiesc, pot sa bat pariu ca este populatie imbatranita altfel comuna ar fi avut mai multi locuitori), si ceva vizite la domiciliu sa zicem ca facem 8.000 de euro pe luna. La prima vedere, suna fabulos. Dar, atentie, acesta este venitul brut din care hai sa incepem sa scadem. Mai intai, fiscul ne ia 30%, ramanem cu 5.600 de euro. Apoi, fiind profesie liberala trebuie sa ne platim singuri asigurarile de sanatate ceea ce mai "fura" din buget inca 500 de euro lunar. Ajungem la 5.100 de euro. Daca vrem sa avem si o asigurare mutuelle, mai scadem si suta si ramanem cu 5.000. Sa admitem ca nu vrem daca suntem tineri si sanatosi, ramanem la 5.100. Mai departe, vizitele la domiciliu se fac cu masina, altfel este imposibil. Ca sa poti circula cu masina, trebuie sa iti faci asigurare auto care, asa cum am explicat pe larg in serialul Mère Marianne, ne "usureaza" de inca 500 de euro pe an (minim, daca circula de exemplu cu un Logan sau o masina de mica putere), dar deoarece trebuie platita la inceput, o socotesc acum (Precizare: depinde si de firma de asigurari, exista unele care accepta plata chiar lunara si atunci sumele sunt mai mici). Veniturile colegei noastre au ajuns deci la 4.600 de euro. Si acum sa trecem la cele lumesti: primele luni sau un an, avem cazare gratis si cabinet gratis de la primarie. Dupa perioada de gratie, trebuie sa scoatem din buzunar si sa platim chirie. Pentru o locuinta, la tara sunt case de regula, chiria este cam 500 de euro pe luna. Am ajuns deci la 4.100 de euro. Apoi, chiria la cabinet se negociaza cu primaria, dar tot ne costa vreo 300 de euro. Ups, suntem la 3.800. Utilitatile: aici e durere cu energia electrica, cam 200 de euro pe luna, deoarece totul este electric (gatit, incalzire, apa calda, etc.) Avem 3.600. Telefoanele, la cabinet mai ales, fix, mobil, internet pentru care trebuie abonament profesional, plus cablu TV, duce cam la 100 de euro pe luna. Se poate sa puneti doar la cabinet ca sa scapati mai ieftin. Suntem, deci la 3.500 de euro. Mai calculam taxa de habitat (cam 500 de euro pe an, in functie de chirie), consumul de benzina, taxa profesionala (inca 500 de euro pe an) si alte nimicuri care ne mai scapa de doua-trei sute de euro minim. De aici incolo, trebuie sa traim si noi, respectiv sa mancam totusi ceva, sa ne imbracam, sa ne incaltam, etc. Va spun eu din experienta proprie ca mai zboara cam 1.000 de euro pe luna. Suntem intelepti si ne gandim si la cheltuieli neprevazute. Unde suntem cu socoteala? Undeva in jurul a 2.000 de euro cu indulgenta (de fapt, mai putin). Ei bine, acesta este castigul din care puteti sa puneti ceva deoparte.
DAR, am plecat de la ipoteza ca TOTI cei 800 de locuitori se vor inscrie pe listele colegei noastre. La modul realist, nu cred asta sub nicio forma. Motivul este unul simplu. Din moment ce fostul medic a plecat, oamenii nu au stat fara medic, mai ales daca sunt persoane in varsta. Cu siguranta s-au inscris demult la alti medici din comunele invecinate. Francezilor nu le place sa se plimbe de la un medic la altul la fiecare 6 luni, mai ales daca noul medic este "étranger" vor ezita mult inainte sa ii acorde increderea lor. Si timpul trece fara castig pentru medicul nou instalat. Daca la asta adaugam socul pe care colega noastra il va avea cand va constata ca, de fapt, nu stie toata farmacopeea asa cum afirma si ca este paralela cu sistemul medical francez, eu pot deja sa vad valizele la usa. 
Va propun un experiment: haideti sa urmarim impreuna experienta colegei noastre in comuna Saillat. Daca pleaca, ziarele vor scrie. Sa vedem cat timp va trece pana cand vom fi anuntati ca a renuntat. Eu pornesc cronometrul. Il mai porneste cineva cu mine?

P.S. 1 Cunosc un medic roman care s-a instalat anul trecut in sudul Frantei intr-o comuna cu 600 de locuitori, deci similara. Este nevoit sa lucreze si la spitalul din cel mai apropiat oras ca sa traiasca decent si sa scape de plata asigurarilor de sanatate care, in aceasta situatie, sunt platite de spital. La capitolul consultatii sta groaznic de prost. De aceea va spun sa calculati inainte.
P.S. 2 Am verificat pe Wikipedia, Saillat este o comuna cu populatie in scadere. Cel mai mult a avut in 1962, adica 1000 de locuitori. Este "un trou perdu" cum spun francezii, adica un coclaur, un capat de lume. Sa ii uram, totusi, bafta!

UPDATE (23 iulie 2011)

Ei bine, pornisem cronometrul pe data de 22 aprilie. Astazi mi-am adus aminte sa verific daca Alina Berciu mai este la Saillat-sur-Vienne. Asa am constatat ca nu (mai) apare pe site-ul Ordinului Medicilor. Potrivit OM, nu exista in toata Franta niciun medic cu numele de Berciu. Colega noastra figureaza pe www.infogreffe.fr cu societatea pe care si-a infiintat-o in Franta, cu adresa in Saillat, cu activitate liberala (Activité des médecins généralistes), din data de 05 mai 2011, dar la OM nu mai figureaza. De asemenea, nu am gasit nicio alta referire actuala la activitatea ei. Nu cred sa fie vorba despre vreo greseala a OM, o sa mai urmaresc, dar am impresia ca daca era sa pun un pariu, il castigam... De fapt, este foarte posibil ca Alina sa nu se fi putut inscrie la Ordin fiind abia medic rezident (asta a rezultat din cautarile mele), iar daca este asa, firma care a recrutat-o este direct responsabila pentru experienta neplacuta a doctoritei. Nu m-ar surprinde, putine sunt firmele care chiar cunosc legislatia franceza.

48 commentaires:

  1. Draga Liliana, nici nu este nevoie sa pornesc vreun cronometru. Cred ca e deja acasa in Ro.

    Precum Al Bundy si eseurile lui, ma repet si eu mai jos pentru nestiutori :))

    Si eu am fost in Franta sa vad o comuna tot cu 800 de locuitori (Vignoles), in care au fost pe rand 4 medici (francezi, nu romani) si care nu au reusit sa adune oamenii din sat la ei in "lista".

    Comuna este chiar activa, fiind in regiunea cu cel mai bun vin din Franta. Dar m-am lovit exact de cele spuse de tine. Prima mea intrebare adresata primarului a fost daca vine EL la mine la consultatii ... ti-am mai spus raspunsul lui ... e cam scump sa dea 23 de euro, iar el deja are un medic si de asemenea e foarte sanatos de felul lui. A mai zis ca va veni la mine la consultatie doar daca medicul lui pateste ceva ... deci NU :)
    La fel gandesc si ceilalti oameni din zona. Am vorbit si cu asistenta primarului, femeie cu 3 copii, si mi-a confirmat ca are medic pentru copiii ei, e multumita si nu-l schimba in nici un caz. Uite asa, oamenii care m-au chemat acolo, nu vin la mine la cabinet. Scorul fiind de 0-7 in defavoarea mea (7 persoane mi-au spus ca nu isi schimba medicul), mi-am pus imediat intrebarea "ce caut eu aici de fapt?", m-am suit in masina si mi-am continuat drumul la Ordin in Dijon ... doar pentru a primi confirmarea pur teoretica a profesiei mele in Fr. Nu am definitivat inscrierea fiindca nu avea rost.

    Iar cu banii calculati de tine ai fost foarte optimista. Ramai cu mult mai putini bani pe luna la o populatie sub 1000 de locuitori. Am facut calculele impreuna cu primarul localitatii si nu ajungeam nici macar la 5000 euro/luna.
    Tu ai pornit de la 6900 ... prea mult. Primarul macar a fost sincer cu mine (cred ca i s-a facut mila cand a vazut ca vin si cu "o" bebe dupa mine) si mi-a spus ca medicul care a fost inaintea mea acolo abia castiga 3000 de euro/luna ... bani care ii ajungeau cu greu, doar lui personal (neavand familie). De altfel, asistenta primarului (o persoana foarte amabila si draguta) ne-a spus ca toti medicii de dinaintea mea au plecat sa munceasca in spital.

    Cred ca asta spune totul in privinta unui medic strain, nou instalat, intr-un post liberal de medic de familie. Daca nici francezii lor nu se descurca intr-un asemenea post, ce sanse are un roman ? Posturile acelea sunt libere nu fiindca nu au ei destui medici, ci fiindca toate acele cabinete din comune mici sunt falimentate, si poate nu doar o singura data ... ca deh, mai incearca omul.

    Cat despre farmacopee ... cata naivitate din partea colegei noastre ... eu macar am descarcat 2-3 soft-uri medicale franceze si am vazut orientativ cum sta treaba :) Cel mai mult mi-a placut MedinTux, desi am inteles ca nu este soft-ul preferat al medicilor de familie din Fr.

    Astept si eu deznodamantul povestii doctoritei, din presa franceza... chiar m-ai facut curios.

    Numai bine si sar'na pentru articol.
    Excelent ca de obicei ;)

    RépondreSupprimer
  2. Multumesc pentru comentariu si pentru confirmarea postarii, mai ales pentru faptul ca ai relatat experienta proprie. Sper ca toate informatiile de pe blog sa ajunga la toti medicii care vor sa plece si care, unii, inca mai cred ca tot ce zboara se mananca. Cat despre soft, e drept ca MedinTux nu este prea des folosit, cel mai adesea medicii au Axis Santé sau HelloDoc.
    Ce sa mai zic eu in plus, ai spus tu tot ce trebuia in comentariu. Merci encore!

    RépondreSupprimer
  3. Cred ca aveti dreptate, dar aici un chirurg imediat dupa 5 ani de secundariat are cam 500 euro.O locuinta
    (la inceput esti nevoit sa inchiriezi),e cel putin 150 euro, alte cheltuieli...nu mai are rost.Esti nevoit(pt a trai), sa faci 6 sau 7 garzi/luna intr-un spital de urgenta, iar 7 nopti/ luna x 12 luni inseamna 84 nopti pe an, care uzeaza nu gluma.
    Multi prieteni au plecat in secundariat pt cel putin un an in spitale la Charleroi sau Sion sau Anvers, au venit cu bani frumusei, iar acu mai fac garzi de sambata/dumineca si le convine chiar avionul pt asta.Bine, nu au fost in Franta,dar din generatia mea stiu 9 medici(toti psihiatri)ce fac cariera de succes in Franta.
    Atunci cind te hotarasti sa pleci la un asemenea drum, incerci sa te documentezi si sa calculezi toate ,iar eu te admir mult pt faptul ca iti tii la curent colegii.Am citit pe o alta pagina patania ta cind ai ajuns in Franta(nu esti singura , insa f putini au facut publice aceste lucruri).
    Eu cred e bine ca medicii romani sa incerce sa plece(poate s-or trezi candva si guvernantii nostri).Unii se intorc cu experiente noi, altii se stabilesc acolo si fac cinste medicinii romanesti.

    RépondreSupprimer
  4. In spitale, job-ul este sigur si salariul frumusel, este foarte adevarat. Voi vorbi si despre asta mai tarziu. Episodul acesta are ca tinta medicii de familie si, in general, colegii chiar specialisti care vor sa se instaleze in liberal. Aici, medicul este pe cont propriu si am incercat sa le arat cum sa-si calculeze posibilitatile astfel incat sa mearga la sigur. In liberal, sunt multe esecuri ale medicilor romani, presa franceza este plina de articole pe tema asta, destul de des, dar cati vor recunoaste deschis ca au gresit?
    Multumesc pentru vizita si, nu in ultimul rand, pentru precizarile din comentariul tau.

    RépondreSupprimer
  5. o,doamne..pare destul de greu sa alegi corect!deci ce ar fi mai bine sa faca un doritor?sa caute un cabinet cu un medic francez in pragul pensiei care sa ii prezinte pacientela si sa-i asigure oarecum primii pasi?sa caute o comuna cu 3000 de locuitori?dar acestia vor veni sa se inscrie la el?sau au alte solutii?sa caute o casa de sanatate??unde e totul organizat deja?sa riste si sa preia o cesiune de cabinet unde cel care pleaca ii pune in brate toate dosarele si ii prezinta pacientii?contra cost,evident...
    lumineaza-ne liliana!!!

    RépondreSupprimer
  6. @Marcela: Iti raspund la intrebare de la coada la cap. In niciun caz, altfel spus «jamais de la vie» nu cumparati cabinet sau clientela. Asa ceva este o mare greseala pentru ca este o investitie foarte mare cu risc pe masura. De altfel, ofertele de acest gen sunt de ocolit si, sincer, medicii francezi nici nu accepta astfel de propuneri. De ce le-am accepta noi ? Deci, cade.
    In al doilea rand, intrebarea ta este foarte buna pentru ca imi da prilejul sa explic ce este aceea «maison de santé» sau casa de sanatate. «Maison de santé» nu este altceva decat alta organizare la nivelul comunei a serviciilor medicale. Adica, in loc ca medicul de familie sa aiba cabinetul pe strada X, infirmiera sa aibe cabinetul pe strada Y, kinésithérapeutul pe strada Z, dentistul pe strada W, etc., primaria decide sa construiasca o cladire unde sa ii adune pe toti. Tot sub chirie, ca si pe strada X, doar ca sunt toti la un loc. Conditiile de practicare a meseriei si veniturile incasate nu se schimba, este doar mai usor pentru pacienti. Prin urmare, datele problemei pe care o discutam noi, raman aceleasi. Scuzati-mi expresia, «je m’en fous» ca sunt intr-o «maison de santé» daca nu trec de 5.000 de euro pe luna…
    In al treilea rand, da, este de preferat sa preluati clientela unui medic care iese la pensie astfel incat cabinetul sa aiba continuitate. Astazi pleaca el, maine esti tu in cabinet. In felul acesta, pacientii nu se vor vedea in situatia de a se inscrie la un alt medic si nici tu nu esti obligat sa te chinui pentru a-ti castiga clientela. Sigur, unele «pierderi» vor fi, dar neglijabile… Oricum, verificati inainte cam cati pacienti are inscrisi.
    De asemenea, si solutia comunei de 3.000 de locuitori este buna, deoarece cu cat populatia este mai mare, cu atat sansele de a-ti castiga clientela sunt mai mari. Asa cum am spus, cautati comune cu minim 1.500 de locuitori, ca regula generala, indiferent de varianta pe care o veti adopta.

    RépondreSupprimer
  7. P.S. Sunt o gramada de medici generalisti francezi care ies la pensie, cu clientela foarte buna, si cauta disperati un inlocuitor, dar nu gasesc. Si, bineinteles, ofera totul gratis. Asta trebuie sa cautati printre multele anunturi!

    RépondreSupprimer
    Réponses
    1. Sunt medic generalist dar am renuntat acum 10 ani. Un amic plecat in Franta are sotia medic de familie careia spune el i-a cumparat clientela in Perpignan . De ceva timp ma bate la cap sa revin in profesie in Franta pentru ca imi poate gasi o clientela de cumparat si unde pot castiga minim 1o.ooo euro pe luna , dar pretul pe care trebuie sa-l platesc este foarte mare - 40-50.000 euro. Cat de reale sunt aceste sume.
      Iulian Georgescu

      Supprimer
    2. @Iuliana Georgescu: Am explicat de atat de multe ori pe acest blog de ce NU trebuie cumparata clientela in Franta, incat, va rog sa ma iertati, nu mai revin asupra acestui subiect. Daca eu am putut sa fac efortul sa scriu toate aceste lucruri, puteti si voi sa faceti efortul de a citi tot cu atentie. Multumesc!
      P.S. Daca sunteti generalist, dar fara diploma de medic specialist, nici macar nu va puteti instala in liberal in Franta dupa 10 ani de intrerupere. Am explicat si asta, bineinteles, ca si ce e de facut intr-o asemenea situatie. Spor la citit!

      Supprimer
  8. iti multumesc pentru promtitudinea cu care ne raspunzi la toti.sa ne traiesti!!!

    RépondreSupprimer
  9. Draga Lili,
    Eu am inceput intr-o comuna cu 800 de capete,dar fara medici prea multi in jur;dupa 6 luni aveam deja 20 de pacienti pe luna,desi doctorita dinaintea mea plecase in urma cu aproape 2 ani;primaria mi-a facut o f. buna publicitate,in urma careia veneau pacienti chiar si de la 40 km;intr-adevar,cei batrani din comuna erau deja inscrisi la alti medici si nu doreau sa-i paraseasca sau acestia ii amenintau ca daca eu plec,nu-i mai primeste inapoi;legea ne ajuta si ea:timp de 5 ani de la crearea unui cabinet,pacientul este la fel de bine rambursat!adica poate ramane pe listele unui francez dar se poate adresa romanului fara sa fie penalizat;apoi sunt garzile platite de CPAM si se adauga si pacientii vazuti in garda,datorita carora te faci cunoscut;francezii sunt f. barfitori,daca le cazi cu tronc se duce vestea repede...chestia cu farmacopeea se poate rezolva,diversele soft-uri iti dau mura in gura medicatia pt. boli si restul se invata;cred ca ar trebui sa ii atentionam pe colegii care vor sa vina aici ca medicina franceza e una infinit mai practica decat cea romaneasca,vaccinurile nu le mai face asistenta,pt. ca nu exista,iar bacsis nu se obisnuieste;nu e tara perfecta,au si ei falitii lor,iar daca esti serios si competent,sigur reusesti..iar euroii vor veni fara sa stai sa-i numeri in fiecare zi...Colegii francezi nu vor fi niciodata prea multumiti ca alti medici straini vin sa le fure din pacienti;ei prefera sa ramana debordati si astfel sa-si poata selecta pacientura;personal am avut niste experiente neplacute ,dar m-am mobilizat si nu ratez nici unul din cursurile de pregatire profesionala-aici sunt platite cu echivalentul a 15 consultatii pe zi,in limita a 8 pe an!Curaj celor care vor sa vina!

    RépondreSupprimer
  10. Lili,cred ca undeva ai incurcat impozitele:impozitarea se face pe net,nu pe brut,adica din cei 6900 scazi toate cheltuielile,apoi se impoziteaza conform grilelor in vigoare,iar daca esti inscris la AGA,iti reduc impozitul cu un sfert;pe un venit net de 25.000-de ex.-se plateste cca 1500-dupa ce scazi toate charge-urile;la 120.000 net anual,statul francez iti ia 40%;

    RépondreSupprimer
  11. Pai, tocmai de aceea zic eu mereu ca e bine sa intervina cei care sunt "in problema", ca sa zic asa, ca sa faca precizari. Multumesc, Carmen!

    RépondreSupprimer
  12. Buna,
    sunt Maria Violeta,
    as vrea sa stiu cum este pentru medicii de laborator.
    cum se gasesc posturi bune in Spitale de stat?
    Merci,
    Violeta

    RépondreSupprimer
    Réponses
    1. Este la fel ca si pentru celelalte specialitati. Trebuie sa trimiteti CV-ul la spitalele de stat si sigur apare ceva.

      Supprimer
    2. Buna,cum gasesc cit mai multe spitale de stat care au nevoie,exista un loc unde anunta sau nu?
      Multumesc,
      Maria Violeta

      Supprimer
    3. Da, am dat site-ul pe blog, in episodul 3 cred:

      http://emploi.fhf.fr/offres-emploi.php?type=MED

      N-ar strica, insa, sa trimiteti CV-ul la toate spitalele.

      Supprimer
  13. CARE ESTE SITUATIA FARMACISTILOR IN FRANTA

    RépondreSupprimer
  14. NU am avut rabdare sa citesc comentariile, dar draga doamna, ce ramane la final, cei 2000 euro, se numesc profit si nu castig..Unde s-a mai vazut asa un calcul? Sa spun ca eu ca cercetator in Germania primesc 3000 brut, 1900 net, din care chirie, macare, asigurari sar lejer 1300, raman 600? Deci eu, ca cercetator in Germania, castig 600 euro pe luna? Am sa dau sfoara in tara si asa raman tinerile talente in Romania..

    RépondreSupprimer
    Réponses
    1. Draga domnule cercetator in Germania, eu nu va inteleg pe dvs. Ce nu va este clar in calculul acesta? Nu va fie cu suparare, dar este calcul real pentru un medic instalat in liberal (altfel spus in privat) in Franta. Nu stiu care ar fi calculele de facut in Germania, in sistem privat sau in activitate salariata, dar stiu ca Franta o cunosc si stiu ce am platit aici. Mai cunosc si care sunt castigurile/salariile in aceasta tara, de aceea imi permit sa vorbesc si sa dau in scris ca mai sus. Cat despre "profit" si "castig", cred ca pur si simplu cautati nod in papura, oamenii au inteles foarte bine ce am vrut sa le spun. Nu am pretentii ca lucrez la PricewaterhouseCoopers... Este blog de medic cu informatii concrete despre viata de medic in Franta, nu este blogul lui Mugur Isarescu, ma scuzati...

      Supprimer
  15. ok, si cine ramane cu 2000 € in buzunar dupa ce si-a platit cheltuielile lunare, chiar si in Franta?sa va amintesc de faptul ca un medic specialist roman din spital castiga 4000 net + garzi si ca si el este supus unui impozit pe venit, taxei de habitation, asigurarilor profesionale, etc etc etc??? Chiar si daca ati fost generoasa in calculele dvs (asa cum sugera un domn mai sus), sa presupunem ca un medic de familie ramane cu 1000 € net...repet cui i se intampla acelasi lucru? haideti sa spunem adevarul si sa admitem ca este totusi un privilegiu sa pui deoparte chiar si 1000 /luna, atata vreme ccat SMICUL (salar minim) este de 1150 sau cam asa...Profesia de medic este bine remunerata in Franta, fata de alte categorii socio-profesionale. Si asta mai trebuie spus medicilor romani care doresc Franta. Eu nu spun ca o oferta cu 800 de localnici in sat este super extra si de sarit pe ea imediat, dar nu mi se pare normal ca pe acest blog sa se inspire setea de bani si sa se inteleaga (GRESIT) ca cu o cifra de afaceri de 8000 € /luna mori de foame.

    In Franta toata lumea plateste impozite, mai putin cei care castiga SMIC, deci este normal cand ai o cifra de 8000 sa dai ceva si la stat. Ati amintit de mutuelle de 100 € luna. Super tare, dar ati precizat ca mutuelle acopera in mare proportie TOATE cheltuielile de spitalizare, maternitate, consult specializat si de med de familie,analize medicale, dentist, si buna parte din opticien? Cu alte cuvinte boala in Franta nu ne face sa scoatem un ban din buzunar sau aproape!!! Si dupa toate astea, vi se pare normal ca multa lume care vine pe blogul asta sa inteleaga gresit ca Franta este o tara in care medicii mor de foame? haideti sa revenim cu picioarele pe pamant si sa spunem urmatoarele: departe de a fi un El Dorado sau o loterie, Franta este pentru medicii generalisti liberali o sansa. Atentie la conditiile pe care le acceptati cand veniti, dar fiti pregatiti sa scoateti bani din buzunar pentru tot cea a enumerat Dna Liliana mai sus, pentru ca asa este normal si pentru ca o cifra de 8000 € (BRUT) nu e atat de rau precum pare.

    BON COURAGE!

    RépondreSupprimer
  16. 200 € de electricitate /luna? Hmm...DA, daca locuim in Chateau de Versailles.
    500 de € de taxe d'habitation. OK, dar de ce o taxa care este anuala este dedusa din venitul lunar? 500 de € masina, ok, dar o data pe an, ceea ce inseamna ca incepand cu luna a doua avem 500 € in plus fata de calculul dvs. + 500 € de taxa de habitation = 1000 € in plus fata de cei 2000 de care vorbeati dvs la sfarsitul calculelor.
    Cheltuielile legate de spatiul profesional, telefon fix, electricitate cabinet nu se deduc din NET, ci din brut si fac parte din cheltuielile cabinetului nu din netul medicului...

    RépondreSupprimer
    Réponses
    1. @Anonim: La doua comentarii dubioase (in sensul ca nu stiu in ce scop faceti asemenea declaratii...), un singur raspuns.
      Sa luam niste exemple: "Cheltuielile legate de spatiul profesional, telefon fix, electricitate cabinet nu se deduc din NET, ci din brut si fac parte din cheltuielile cabinetului nu din netul medicului..." Cumva veniturile cabinetului sunt altele decat ale medicului? Cumva cheltuielile cabinetului le plateste altcineva, nu le plateste tot medicul din incasarile pe consultatii? Contabilitatea Dvs. vine de pe alta planeta, sigur.
      "sa va amintesc de faptul ca un medic specialist roman din spital castiga 4000 net + garzi" - Va atrag atentia ca postarea se refera strict la medicii liberali a caror situatie contabila difera total de cea a medicilor de spital.
      "Ati amintit de mutuelle de 100 € luna. Super tare, dar ati precizat ca mutuelle acopera in mare proportie TOATE cheltuielile de spitalizare, maternitate, consult specializat si de med de familie,analize medicale, dentist, si buna parte din opticien?" Asta chiar e o "cochonerie" ce spuneti aici! Pai, da, recuperam banii de la mutuelle, dar cu conditia sa ne spitalizam sau sa mergem la specialisti in fiecare luna! Un om in stare buna de sanatate si care vede un medic sau isi face un analiza de sange o data pe an, plateste mutuelle ca sa o aiba, fara sa o foloseasca. Deci, un om sanatos nu isi recupereaza banii de la mutuelle, atunci restul discutiei nici nu are rost.
      "200 € de electricitate /luna? Hmm...DA, daca locuim in Chateau de Versailles". Prietene, EU am locuit intr-o casa, o casa oarecare undeva in sud, crede-ma ca stiu inca sa imi citesc facturile la energie :)
      In fine, cea mai tare afirmatie: "nu mi se pare normal ca pe acest blog sa se inspire setea de bani". Nu, n-am inspirat nimanui setea de bani, dar ii invat sa isi calculeze sansele si veniturile si sa nu se lase prostiti ca sa accepte posturi pe care medicii francezi le refuza sistematic. Nu suntem mai prosti ca ei... Pareti foarte deranjat de asta, asa ca imi permit o intrebare: sunteti cumva un recrutor a carui oferta a fost refuzata de medici din cauza calculelor mele? :)
      In orice caz, comentariile Dvs sunt total mincinoase si cred ca o faceti intentionat. De aceea le-am si aprobat, ca sa pot sa vin cu argumente in raspuns, astfel incat medicii care le citesc sa nu ia in considerare "explicatiile" Dvs.:) Insa daca mai scrieti altele, la fel de rau intentionate, va asigur ca nu le mai public.

      En fin, je dirais plutôt: BON COURAGE A VOUS!

      Supprimer
    2. locuiesc intr-o "maison de ville" de 60 m patrati, aproape de centrul orasului (nici o bucurie pt ca toti cei care dorm pe strada se plimba pe langa mine, gara, scandal - n-as fi crezut ca vad asa ceva - naivitate sau prostie, spuneti-i cum ii vreti) si platesc o taxa d'habitation de 950 euro iar electricitatea 380 euro/ la doua luni, in usoara scadere iunie - iulie de maximum 50 euro...de ce am ales aici? pt ca nu aveam masina sa ma duc la lucru, si macar asa, puteam sa am acces la transportul in comun (care oricum e o data pe ora...dar nu mai conteaza)... sa ma mut...alta taxa la firma de inchiriere, alt cec de caution (pe care nu il mai vezi inapoi desi ai facut curat de "poti manca de pe jos") care si astea costa, doua-trei luni de chirie.
      iar pt ca sunt un caz aparte, cand am vrut sa inchiriez aceasta "casa" mi-au cerut 12 luni de chirie ca si garantie!!!

      Supprimer
  17. comentez in ceea ce priveste asigurarea "mutuelle": ca medici, trebuie sa fim constienti ca ORICE boala poate sa ne afecteze oricand si pe oricare; apoi, fiecare decide pentru el si familia lui: sa scoti o groza de bani in caz ca se intampla ceva pe neasteptate si nu ai asigurare compementara(cam 4 zile de spitalizare, analize, imagistica, etc te poate costa 3000 euro, asta spun din propria experienta)sau sa platesti aceasta asigurare,anual chiar daca esti tanar si nu ai probleme de sanatate si sa dormi totusi mai linistit; la prima vedere poate parea ca arunci banii pe fereastra, parerea mea este ca e o masura de precautie inteleapta, ganditi-va si la familia d-vostra!

    RépondreSupprimer
  18. Buna ziua.
    Ma numesc Ambrosa Mihai, am 55 de ani,Bucuresti.Titulatura mea este medic primar medicina generala-pediatrie si dupa noua titulatura medic de medicina de familie.Am primit o oferta de instalare in liberal de la firma P&P Conseil in comuna Belleu, de langa Soissoms. As dori sa-mi dati cateva sfaturi si sa-mi spuneti cum pot sa va scriu pe email...imi este foarte usor sa va sun pe telefon, nu ma costa nimic si mai curand as prefera telefonic.Adresa mea de email este : ambmihai@yahoo.com. Va multumesc si...astept.

    RépondreSupprimer
    Réponses
    1. @Mihaicristian: Buna ziua! Adresa mea de mail este maria_medical2@yahoo.com
      M-am uitat putin, comuna Belleu are aproape 4.000 de locuitori, exista un medic generalist in comuna (poate doi, nu sunt sigura, o sa mai verific), 2 dentisti, 3 farmacii si o antena S.O.S. Médecin. A priori, ar fi un post bun, nu-i asa? Capcana este, insa, in alta parte: la distanta de doar 3-4 km, adica in Soissons si in jur, aveti inca 50 (cincizeci) de medici generalisti, plus un spital... Este normal pentru un oras cu 40.000 de locuitori, plus aria urbana. Ce sanse aveti in conditiile astea? Teoretic, slabe, practic, niciuna. Nu ma mira asa ceva de la PP Conseil.
      Va astept cu detalii pe e-mail pentru ca sunt foarte curioasa sa stiu ce conditii de instalare v-au propus.

      Ca imi veti scrie sau nu, tineti minte un lucru: nu va apucati sa cumparati clientela. Belleu nu este Coasta de Azur!

      Supprimer
    2. Nous avons pris connaissance de votre commentaire au sujet de notre organisme et de nos postes.
      Nous n’avons jamais été en contact. Nous ne comprenons pas comment vous émettez un jugement sur nos prestations, sur nos offres ou sur notre nom.
      De plus, les informations que vous publiez sur le poste de Belleu sont fausses puisqu’il n’y a aucun rachat de clientèle.
      Si vous avez besoin de renseignements complémentaires, veuillez nous solliciter directement, la communication et le dialogue étant nos outils de travail.
      L’Equipe P&P Conseil
      .............................
      Am remarcat comentariul dumneavoastra privind agentia si posturile pe care le propunem.
      Nu am colaborat niciodata. Ca urmare, nu intelegem cum ne puteti judeca agentia, serviciile si posturile oferite.
      In plus, informatiile pe care va permiteti sa le publicati privind postul de la Belleu sunt eronate, intrucat nu este vorba de « cumpararea clientelei ».
      Daca aveti nevoie de informatii suplimentare, va rugam sa ne contactati direct, comunicarea si dialogul fiind armele noastre de lucru.
      Echipa P&P Conseil

      Supprimer
    3. @P&P Conseil: Era un sfat PREVENTIV de a nu cumpara clientela! Sunt convinsa ca intelegeti foarte bine romaneste, deci comentariul meu este foarte clar. Nu incercati sa scoateti ce va convine Dvs din ceea ce am spus eu. Ulterior, Dr. Ambrosa mi-a scris si mi-a dat detalii, dar de aici devine conversatie privata, intre mine si el, care nu va priveste.
      Cat despre faptul ca nu am colaborat niciodata cu Dvs, este cat se poate de adevarat pentru ca eu, din principiu, NU colaborez cu recrutorii, cu niciunul. Si nici nu voi colabora vreodata cu un recrutor deoarece nu am nevoie, eu nu urmaresc sa scot bani din acest blog. Insa, am facut apeluri repatate la recrutori sa isi faca cunoscut punctul de vedere prin comentarii pe blog. Nu au raspuns decat 2 (doi) in mai mult de un an si jumatate. Cat despre cum pot eu sa judec ofertele recrutorilor, am o veste pentru Dvs: pot sa judec pentru ca sunt medic in Franta, lucrez aici, imi platesc impozitele, cunosc obligatiile care decurg din practicarea medicinei in tara asta, ca si drepturile medicului, printre care si cel la independenta profesionala de care agentiile nu se ingrijoreaza niciodata. Asta spre deosebire de recrutori care NU sunt medici, ci agenti comerciali sau de intermediere, cu tot respectul pentru aceste profesii.
      Concluzie: V-ati inflamat prea mult pentru nimic. Bonne journée!

      Supprimer
    4. Bunà seara,

      Và multumesc pt munca si eforturile depuse. Apreciez de asemenea ràbdarea Dv.
      Sunteti de atata timp in Franta si stiti si vedeti cà aici este nevoie (si) de intermediari diversi ! Nu i-ati inventat Dv si nici eu !
      Începand de la vanzarea unei masini,apoi case etc etc. Au si ei acest rol : de-a intermedia ! Acest lucru genereazà foarte multe posturi de muncà si in calitatea de-a propune, urmàri, asista si a termina o "misiune", acesti intermediari sunt bineveniti ! Ati si scris de-altfel : "....cu tot respectul pentru aceste profesii."
      Sunt si eu unul din acestia dar nu mà ocup ( deocamdatà ) cu medici !
      Gàsesc, personal, util acest schimb de pàreri, de informatii si experiente diverse ! Sper ca (o parte din )cei ce sunt concernati sà încerce sà schimbe de mentalitate, în primul rând !
      Pt cà un jurâmant AICI este un juràmant ! De aceea speràm ca sà avem în România oameni-medici fideli si nu sà continue sà facà un comert din ceea ce initial trebuie sà fie (o) pasiune umanà si sacrà
      Cordialement,
      Hemann






      Supprimer
  19. Bon Jour , nu stiu daca aici este sectiunea cea mai potrivita pentru expunerea problemei mele.Sunt medic specialist psihiatru mi-am depus candidatura pt un post dintr-un spital din nordul frantei. Candidatura mea a fost acceptata,,am primit e-mail de la directorul meu si de la secretariat care mi-au comunicat asta dar fara un cotract sau un act oficial. Mi s-a mai spus ca in jurul datei de 15 mai va trebui sa incep activitatea. Insa vineri 4 mai am primit un nou e-mail de la directorul general care mi-a comunicat ca obtinerea autorizatiei de munca pt medicii romani este blocata printr-o circulara ministeriala
    Astept opinii -intre timp eu mi-am prezentat demisia de la locul de munca
    Va multumesc cristi

    RépondreSupprimer
    Réponses
    1. @Cristi: Inainte de orice, romanii nu au nevoie de autorizatie de munca in Franta. Ulterior semnarii contractului de munca, daca intentionati sa ramaneti pe teritoriul francez mai mult de 3 luni, si numai in scopul acordarii cartii de sejur, puteti cere un aviz favorabil (de fapt, spitalul trebuie sa ceara pentru Dvs.) de la Inspectia Muncii, pentru contractul de munca deja semnat. Dar este doar un AVIZ, nu autorizatie de munca!
      Intrebati-i, mai degraba, daca sunt la curent ca Romania este tara membra U.E., sunt multi care inca nu au aflat asta... Am vazut destui directori de resurse umane in spitalele franceze care sunt nuli in ce priveste legislatia europeana. Daca problema persista si dupa ce ii informati politicos ca Romania este tara U.E., va rog sa ma anuntati!

      Supprimer
    2. @Cristi: iata si textele de lege care reglementeaza imigrarea profesionala:
      http://www.immigration-professionnelle.gouv.fr/acteurs-économiques/fiche/ressortissants-de-l-union-européenne

      Supprimer
  20. Buna ziua, sunt medic in franta in aceeasi regiune in care a fost colega de care s-a discutat in articol ! situatia nu a fost cum ati prezentat-o aici ! este adevarat ca s-a reintors acasa ! i-am transis link-ul cu articolul dumneavoastra si sper sa ne raspunde cat de curand ! succes tuturor colegilor care sunt sau care isi doresc sa profeseze in Franta !

    RépondreSupprimer
  21. @Anonim: Astept parerea dansei de mai mult de un an... Daca vrea sa ne povesteasca ce si cum a fost, o astept cu mare placere!

    RépondreSupprimer
  22. Buna !!! Doresc sa vorbim cit ma urgent posibil pe personala. Adresa mea este mihaeladenisa_med@yahoo.com

    RépondreSupprimer
  23. @Mihaela Denisa Tiganus: este foarte simplu, adresa mea de mail este publicata pe blog. Scrieti-mi la: maria_medical2@yahoo.com

    RépondreSupprimer
  24. BUNA ZIUA. CATEVA CUVINTE DESPRE FARMACISTUL ROMAN IN FRANTA .
    AS FI RECUNOSCATOR .
    MULTUMESC ANTICIPAT.

    RépondreSupprimer
    Réponses
    1. Nu am scris nimic despre farmacistul roman in Franta fiindca nu cunosc. Unde nu stiu, nu ma bag. Pot doar sa presupun ca, in linii mari, este la fel ca pentru medici. Va sugerez sa contactati Ordinul Farmacistilor prin e-mail sau telefon si sa intrebati cum se face inscrierea.
      http://www.ordre.pharmacien.fr/

      Supprimer
  25. Buna ziua! :)

    Sunt medic rezident anul I si imi doresc sa lucrez in Franta. Ce stiti despre statutul de practicien attaché? Este bine sa plec in felul acesta sau nu?

    Multumesc anticipat.


    RépondreSupprimer
    Réponses
    1. @Anonim: Buna ziua, daca sunteti abia rezident nu aveti nicio sansa de fiti angajat ca praticien attaché. Poate va referiti la praticien attaché associé, ceea ce e cu totul altceva si la care, sigur ca da, puteti spera. Ce stiu despre asta? Va recomand episodul Medic roman in Franta (3) unde am explicat totul cu lux de amanunte.

      Supprimer
  26. Buna seara

    Sunt Mohamed Alina Gabriela sunt farmacist in Romania si va felicit pentru ca ne informati despre sistemul medical din Franta.Maine ma duc la Minister Sanatatii in Bucuresti sa imi depun actele pentru a obtine certificatul de coformitate europeana.Stiti mai este nevoie de el pentru a profesa in Franta?

    RépondreSupprimer
    Réponses
    1. @Mohamed Alina Gabriela: Certificatul de conformitate este si ramane indispensabil.

      Supprimer
    2. Din pacate, situatia farmacistilor 'straini' in FR este chiar dramatica, nu se compara nici pe departe cu cea a medicilor. In prima faza aveti nevoie obligatoriu si de examenul de limba la nivel B2 european.Apoi urmeaza cautarea...Sunt foarte multi farmacisti francezi.Repartizarea absolventilor pe teritoriul FR este foarte bine pusa la punct.

      Supprimer
  27. Buna seara Liliana,
    Sunt Dora Gotia, medic generalisr de profesie, am 53 de ani si sunt stabilita in Belgia din 1992, nu am mai practicat medicina din 1992 dar am obtinut in urma cu doi ani echivalarea diplomei de medic in Belgia unde sunt inscrisa la OM. Credeti ca asi putea exersa direct in Franta de exemplu pentru post de medic generalist coordonator? Acual sunt in legatura cu mai multe firme de recrutare, dar nu am obtinut inca nimic precis, in afara de incurajri oare ei nu cunosc deloc legislatia? S-a schimbat ceva in ultimul an? Am citit cu atentie multe din comentariile de pe Blog, dar nu regasesc nici o situatie asemanatoare profilului meu; precizez ca in belgia am un serviciu domeniul umanitar,Va multumesc

    RépondreSupprimer
    Réponses
    1. @Dora Gotia: Pentru a fi medic coordonator, nu este obligatoriu sa fiti inscrisa la Ordin. Am scris mai mult despre acest tip de post aici:

      http://lilianamihai.blogspot.fr/2012/05/medic-roman-in-franta-34.html

      Supprimer
  28. Buna seara,
    Sunt medic rezident psihiatru an I si m-ar interesa daca e cazul sa depun de pe acum cv pentru Franta.
    Multumesc.

    RépondreSupprimer
    Réponses
    1. @Anonim: Buna seara, Nu, este mult prea devreme. Depuneti dupa ce terminati rezidentiatul cand o sa aveti certificatul de medic specialist si certificatul de conformitate.

      Supprimer

Comentariile nu apar automat, sunt moderate. NU RASPUND LA COMENTARII CARE CONTIN INTREBARI/SITUATII LA CARE S-A RASPUNS/EXPLICAT DEJA PE BLOG.