Pages

jeudi, octobre 27, 2011

Top Chef (10)

Nu putem sa vorbim despre bucataria frantuzeasca si nici despre topul marilor bucatari fara sa facem o oprire in istoria cauciucurilor. Pentru ca, de fapt, oricat de ciudat vi s-ar parea la prima vedere, arta culinara contemporana datoreaza enorm fabricantului de pneuri Michelin. Daca astazi avem posibilitatea sa vorbim despre clasamente ale hotelurilor si restaurantelor si despre "chefs étoilés" adica despre bucatari "decorati" cu stele ca recunoastere a meritelor lor, acest lucru are foarte mare legatura cu inceputurile automobilismului, mai exact cu industria cauciucurilor. Iata povestea fara de care acest serial, Top Chef, nu poate trece mai departe si fara de care nu vom putea incepe prezentarea bucatarilor de doua sau trei stele, din Franta sau din alt colt al lumii.
In anul 1900, André si Edouard Michelin, fabricanti de cauciucuri, si-au prezentat produsele la Expozitia Universala, in speranta, bineinteles ca pneurile lor sa devina cunoscute si utilizate de pionierii automobilismului. Franta numara la acea vreme abia 2400 de soferi. Fratii Michelin au avut ideea sa ofere vizitatorilor Expozitiei, in standul lor, un ghid publicitar cu adrese de mecanici auto, foarte putini la acel moment, adrese de cabinete medicale, planuri ale oraselor importante si ceva obiective turistice. Scopul era, evident, sa isi vanda cauciucurile si sa ii incite pe automobilisti sa calatoreasca. Pana in anul 1907, acest pliant publicitar numit Ghidul Michelin, a continut reclame platite de patronii de hoteluri si restaurante, de mecanici si de medici care vroiau sa isi faca cunoscute serviciile. In 1908, fratii Michelin au anuntat ca renunta la reclamele platite, pentru a nu fi banuiti ca prefera banii in locul calitatii, si ca Ghidul va prezenta gratuit numai acele obiective care se remarca prin nivelul serviciilor oferite clientilor lor. O noua schimbare intervine in 1920: ghidul Michelin nu  mai este oferit gratuit cumparatorilor de pneuri, ci contra-cost. In schimb, ghidul incepe sa prezinte restaurante gratie informatiilor oferite de primii inspectori anonimi ai Michelin. Includerea restaurantelor in aceasta publicatie mareste numarul de pagini, dar, mai ales, incita automobilistii sa consume pneuri deoarece mentiunile inspectorilor scrise in dreptul localurilor in cauza sunt de genul "merita calatoria" sau "merita sa reveniti", etc. Intr-o prima etapa, decizia de a vinde ghidul are urmari catastrofice, prea putine persoane fiind interesate sa plateasca pentru aceste informatii. Mii de exemplare ramanand nevandute, fratii Michelin iau decizia de a le oferi gratuit elevilor merituosi la sfarsitul anului scolar. Aceasta a fost o lovitura de imagine de care compania a profitat din plin, ea aducand o crestere a vanzarilor acestui ghid. 
In fine, 1926 este anul de nastere al "étoiles de bonne table", adica al stelei care califica restaurantele si hotelurile de atunci incoace. Mai departe, in 1931 apare primul clasament de la una la trei stele care recompenseaza, mai intai, axa Paris - Lyon - Marseille. De atunci si pana in ziua de azi, ghidul califica si clasifica prin stele serviciile de alimentatie publica si serviciile turistice, iar munca de teren este realizata de sute de inspectori, in cea mai mare parte anonimi.
Sistemul de notare prin stele a ramas neschimbat din 1931 si este referinta mondiala, de altfel, de atunci incoace. In anul 2010, Ghidul Michelin supranumit "Ghidul Rosu" a notat mai mult de 4600 de hoteluri si peste 3400 restaurante din Franta. Si daca e sa ne referim un pic la cifre, sa spunem si ca din 1920 pana anul trecut, numai in Franta, au fost vandute 30 de milioane de exemplare. Din 2006, exista si un ghid consacrat orasului New York, iar din 2008 un ghid pentru Tokyo vandut in 90.000 de exemplare deja in ziua aparitiei. Cam 50.000 de hoteluri si restaurante din Europa, New York, Tokyo si alte mari orase ale lumii sunt notate anual de Ghidul Rosu. 
Iata de ce aceasta publicatie este spaima si, in acelasi timp, cea mai mare recompensa pentru orice bucatar adevarat din lume. A avea trei stele in Ghidul Michelin este cel mai mare premiu si cea mai mare recunoastere profesionala posibila in acest moment si pentru aceasta nota se lupta orice chef respectabil. Severitatea inspectorilor Michelin este cunoscuta si recunoscuta mai ales pentru ca un restaurant notat chiar cu trei stele poate fi revizitat in orice moment, cea mai mica greseala fiind sanctionata cu retragerea unei stele. Acest lucru este de o importanta capitala pentru marii bucatari ai lumii deoarece cifra lor de afaceri este in stransa legatura cu cotatia restaurantului in Ghidul Michelin. Faptul ca inspectorii sunt anonimi, clienti ca oricare altii, face ca serviciile si arta culinara a chefilor instelati sa se mentina constat la un nivel foarte inalt: nu stii niciodata cine se aseaza la masa ta!
Odata ce am lamurit ce inseamna "bucatar de 3 stele", vom putea trece, de data viitoare, la prezentarea celor care au primit o stea, doua sau trei in temutul Ghid si le vom putea aprecia munca asa cum merita. Si cand te gandesti ca totul a pornit de la niste cauciucuri...

P.S. Din pacate, niciun restaurant romanesc nu figureaza inca in Ghidul Michelin. Eu, cel putin, nu am gasit.


Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire

Comentariile nu apar automat, sunt moderate. NU RASPUND LA COMENTARII CARE CONTIN INTREBARI/SITUATII LA CARE S-A RASPUNS/EXPLICAT DEJA PE BLOG.