Pages

jeudi, janvier 12, 2012

Craciun la Strasbourg

Un milion de oameni vin la Strasbourg an de an pentru sarbatoarea Craciunului. Turisti din toate colturile lumii printre care, in 2011, ne-am numarat si noi. Mai exact, eu si Maria, deoarece pe Claude, fiind nascut si crescut la Strasbourg, nu prea pot sa-l numesc turist in acest caz. 
Am putut sa constat ca, intr-adevar, Craciunul este special la Strasbourg si ca nu degeaba acest oras este numit si "la capitale de Noël". Doua lucruri il fac special: le marché de Noël (targul de Craciun) si decoratiunile luminoase instalate, practic, peste tot si care ofera un spectacol unic imediat ce sunt aprinse, adica de la ora 17. Aceasta este o informatie-cheie pentru a vizita Strasbourgul de Craciun: inainte de ora 17 puteti avea impresia, asa cum am avut-o eu, ca orasul nu prea e aglomerat si ca nu prea se vede multimea de turisti despre care vorbeste toata lumea. De fapt, toti asteapta sa se aprinda luminile de Craciun, asa ca de la 5 dupa-amiaza vedeti cum o mare de oameni inunda brusc centru orasului, venind de pe toate strazile deodata, din toate directiile. Aglomeratia este atat de mare incat devine aproape imposibil sa te misti si, mai ales, sa faci poze. Daca mai aveti si copii cu voi, tineti-i bine pentru ca este prilejul perfect de a-i pierde.
Claude si Maria au reusit, totusi, sa faca niste fotografii, nu asa cum ne-am fi dorit, dar mai bine decat nimic. Va invit sa le vedeti, ocazie cu care va urez un 2012 plin de bucurii, realizari si, mai ales, cu sanatate. Numai bine!

Aucun commentaire:

Enregistrer un commentaire

Comentariile nu apar automat, sunt moderate. NU RASPUND LA COMENTARII CARE CONTIN INTREBARI/SITUATII LA CARE S-A RASPUNS/EXPLICAT DEJA PE BLOG.