Pages

mercredi, juin 20, 2012

Ne vedem la Tribunal!

In general, imi tin toate promisiunile pe care le fac, chiar si atunci cand, ulterior, constat ca poate m-am grabit sa promit ceva cuiva. Astazi am avut de ales intre doua promisiuni pe care le-am facut: aceea ca nu o sa ma scriu despre Blondin fiindca, asa cum mi-ati spus in e-mailurile voastre, personajul nu se ridica la nivelul acestui blog, si aceea pe care v-am facut-o voua tuturor, de la bun inceput, de a lupta pana la capat impotriva capuselor si pentru adevar. Am ales sa o respect pe a doua, deci voi scrie despre Blondin din nou :) Si nu e vina mea, mi-a fortat mana. Da, pentru ca vrea cu orice pret sa scape de blogul asta si sa scoata si bani de la mine.
Inainte de a va arata despre ce este vorba, trebuie sa le spun celor ca el (se stiu ei care) ca postarea asta este un mesaj din partea mea pentru ei, care le spune ca: Nu mi-e frica de nimeni, nu cedez la amenintari, nu am nimic pe constiinta care sa ma faca santajabila, nu renunt la principiile mele pentru ca am coloana vertebrala, voi sprijini totdeauna pe cei care merita si au nevoie, nu sunt coruptibila si respect inainte de oricine si orice ADEVARUL.
Odata lamurit acest aspect, ideea de baza este ca Blondin si CEFC-ul lui, plus nevasta, sunt suparati fiindca le-am stricat afacerile de prosteala a medicilor romani si ar face orice ca sa scape de acest blog si de mine. Numai ca nu-i asa de simplu. Insa ei insista si cum au tupeul necesar pentru a face declaratii mincinoase in fata jandarmilor, politistilor, procurorilor si judecatorilor (ca toti cei de o anumita categorie de joasa structura) au depus mai multe plangeri penale impotriva mea, in 2010 si 2011, plangeri cu care se lauda peste tot. Astazi am aflat si eu, intr-un final, raspunsul pe care Blondinii l-au primit de la Procurorul Republicii la aceste plangeri repetate. Ca sa nu creada cineva ca "anchetele" de care vorbeste "expertul" ar fi reale, iata documentul scanat continand pozitia Procurorului din Lorient, oras de a carui jurisdictie tine domiciliul meu aici:


Nu trebuie sa fii academician in franceza ca sa constati ca reclamantul este trimis sa se aeriseasca un pic la cap. Precizez ca acest document imi apartine, am semnat de primire, impreuna cu multe altele, deci fac ce vreau cu el, adica il public. Ce se mai vede in acest raspuns, la sfarsit, este ca musiu conferentiar si-a permis sa faca reclamatie la Parchet afirmand ca as practica medicina ilegal. Stiam asta de anul trecut fiindca ARS-ul a fost obligat sa se intereseze la spital, ca sa vedeti pana unde merge mintea unuia ca el. 
Vazand omul nostru ca Procurorul n-are nimic cu mine, s-a enervat si acum vreo 2 saptamani a deschis actiune la Tribunalul din Lorient, in civil, impotriva mea bineinteles. Asa se face, de fapt, ca am primit astazi dosarul depus la Tribunal, continand vreo 50 de file, cred, nu le-am numarat, in care delirul este la el acasa. Daca nu merge in penal, poate macar in civil sa scoata si el niste bani, fiindca asta vrea in realitate. Si poate si-a mai imaginat el ca ma si sperie cu asta. Ce scrie in actiune? In principal, ca exista un text de lege care spune ca injuriile pe internet sunt considerate calomnie, numai ca avocatul lui nu a gasit nicio injurie pe blog, fiindca eu nu folosesc astfel de cuvinte atunci cand scriu. Situatie in care ma gasesc data in judecata pe motiv ca sunt ironica la adresa lui! Ei, da, scrie negru pe alb ca vorbesc ironic despre Sylvain Blondin. Din pacate pentru el, ironia nu este infractiune! De asemenea, tot eu sunt vinovata de faptul ca ziarele au scris despre condamnarea lui la inchisoare, tot eu sunt vinovata fiindca a ratat lansarea "cartii" lui in Franta (de parca eu trebuia sa-i platesc editura in locul lui!), si tot eu sunt vinovata pentru ca a ratat contracte in Algeria pentru marele lui "concept" numit Forsadev. N-am inteles niciodata ce este Forsadev-ul asta, dar in linii mari, vroia sa convinga firmele si institutiile din Franta sa isi trimita angajatii, prin CEFC, in Algeria, intr-un soi de concediu de formare profesionala. Oamenii astia urmau sa invete sa gateasca algerian si sa faca baie in jacuzzi, sub aripa ocrotitoare a specialistului. Deci, sunt vinovata fiindca nu a reusit sa toace ceapa in Algeria si nici sa stea in jacuzzi toata ziua! Sigur ca in 100 de pagini, este simplu de imaginat cam cate povesti a nascocit, insa nu o sa ne pierdem timpul cu toate. Una insa mi-a placut si m-a amuzat in mod special: spune ca as avea o retea prin care aduc la Pontivy muncitori bulgari (de ce tocmai bulgari, nu stiu) si romani, precum si fete de cabaret. Aruncati un ochi peste compozitia bandei mele de mafioti ca sa vedeti cu cine ma "pup" eu:


Daca si Bianca Stanciulescu poate sa fie numita prietena sau colaboratoarea mea, atunci va jur ca ma duc sa toc eu ceapa in Algeria o luna!
Asta este doar o mostra din tot ce contine ditamai dosarul, ca sa va faceti o idee. In tot cazul, Blondin se declara "tulburat" (asta stiam demult) de actiunile mele, mai ales la buzunar (ha, ha!), dupa cum urmeaza:


Observati ca vorbeste ca si cum ar exista vreo decizie judecatoreasca care sa ma oblige la ceva fata de el. In fine, ce vrea pana la urma? Voi ce credeti? Bani! Pai, normal, cere 1.000 de euro pentru fiecare "infractiune" si, imaginandu-si ca eu voi condamnata sa-i platesc daune morale, cere si un avans de 5.000 de euro din aceste daune morale imaginare! Cu titlu preventiv! Are impresia ca merge ca la CPAM. 
Pana una-alta, o sa cer judecatorului ca Blondinii sa imi plateasca salariul pe cele 5 luni lucrate la ei, salariu pe care nu l-am vazut nici in ziua de azi, si de obicei judecatorii sunt sensibili la munca la negru. Grosso modo, indraznesc sa spun ca nu are nicio sansa la Tribunal, fiindca nu are nicio proba, din contra mi-a dat ocazia sa povestesc varianta mea unui judecator :)
In fine, toate astea ca sa vedeti cam care este fata adevarata a multor recrutori, ca sa vedeti ca ceea ce afirm pe acest blog este adevarat, altfel nu as starni asemenea ura si astfel de reactii de la cei care se simt vinovati si ca sa va asigur ca nu o sa opresc blogul niciodata din cauza unuia ca Blondin si nici nu retractez niciun singur cuvant din tot ce am scris pana acum. Paziti-va, deci, de astfel de oameni, nu degeaba va repet, pana la obsesie, acest lucru.
Va tin informati, daca o sa va intereseze.

9 commentaires:

  1. On est devenus des mafiosos :))))) je ne peux pas croire, quel malade !!!!!

    RépondreSupprimer
  2. Ca sa fim serioase Lili, cuplul acesta de " mari afaceristi" este tulburat din nastere , umbla doar cu minciuni si furtisaguri aceasta este meseria lor de baza! Si dovada o avem in fata ochilor!!! Nu ot sa cred ca au ajuns pana aici! Minciuni à gogo!!!!!

    RépondreSupprimer
  3. Vreau si eu in gasca ta de fete de cabaret!Daca vrei,pot extinde ''reteaua'' ,propunandu-ti fete cat. ,,grea,,,fiecare cat un intreg corp de balet!-adica 95-100 kg;e adevarat,nu aratam ca Bianca ,dar bucatarim destul de bine,tocam ceapa si usturoiul cu viteza ametitoare!Si printre dansuri la bara si bucatareala mai facem si medicina!Oare dl cu pricina are medecin traitant?si daca are,nu i-a sugerat sa-si faca vreun control?

    RépondreSupprimer
    Réponses
    1. @Carme: nu mai fii ironica, draga mea, ca domnul nu intelege ironia si te de in judecata cat ai zice "peste" :))))))))))))

      Supprimer
  4. buna Liliana,
    Pot sa-ti spun urmatoarele:
    - sanatosi sa fim ca de belele nu vom duce lipsa niciodata;
    - ma bucur sa te regasesc dupa mult, mult, mult timp;
    - o sa-mi fac timp sa-ti citesc toate postarile (ultimele doua m-au captivat)
    - iti doresc multa bafta.
    Mihail Lupea (mircea1995@yahoo.com)

    RépondreSupprimer
    Réponses
    1. @Mihai: Asta da surpriza placuta! Multumesc, Mihai, si bine ai venit pe Creanga!
      (Precizare pentru cititori: Mihai este un fost coleg de facultate, medic constantean.)
      Spor la citit si sper ca informatiile publicate aici sa iti fie de folos in vreun fel :)

      Supprimer
  5. f tare
    felicitari
    e bine ca mai sunt oameni care vor sa desfinteze tepele date de niste oameni d nimic
    pacat ca, unii dintre noi mai suntem inca credului si ca avem senzatia ca in viata poti reusi daca esti onest.
    se pare ca nu toti sunt asa
    dar iata ca mai sunt si oameni onesti .felicitari liliana

    RépondreSupprimer
  6. Si...ce s-a intamplat? Ti-au dat salariul? Sau dureaza mult si bine...

    RépondreSupprimer
    Réponses
    1. @joe: domnul a cerut amanare (dupa ce tzipa ca e urgent!!!) asa ca nu s-a judecat inca.

      Supprimer

Comentariile nu apar automat, sunt moderate. NU RASPUND LA COMENTARII CARE CONTIN INTREBARI/SITUATII LA CARE S-A RASPUNS/EXPLICAT DEJA PE BLOG.