Pages

lundi, mai 13, 2013

Medic roman in Franta (48)

Reflectii personale, asta e tema de azi. Pentru cei care sunt curiosi sa afle mai multe despre mine, iata ocazia: interviul pe care l-am acordat doamnei Diana Robu, jurnalist la www.ziare.com si pe care il gasiti aici. Pentru arhive, voi posta continutul pe blog, nu inainte de a multumi Dianei Robu pentru fidelitatea cu care a redat raspunsurile mele la intrebari, inclusiv notele acide la care tin in mod deosebit. Bineinteles ca se vor gasi "patrioti" sa injure, vreau sa stie ca isi racesc gura de pomana cu mine: nu au nicio sansa sa le public comentariile si, in principal, nu imi pasa de parerea celor care jignesc si injura. Niciodata :)
In fine, iata emigrarea vazuta din punct de vedere personal, lectura placuta!


Medic roman in Franta: Sa traiesti si sa muncesti in Romania, o teroare psihica


In Romania, Liliana Mihai a fost jurnalist, a "virat" mai apoi spre industria farmaceutica, dupa care si-a deschis o afacere care i-a adus doar necazuri.

In 2009, Liliana Mihai a decis ca este timpul sa isi faca mai mult curaj si sa plece sa profeseze ca medic in strainatate, iar in acest an urmeaza sa isi deschida propriul ei cabinet in Franta.

In ceea ce priveste tara natala, dr. Liliana Mihai spune ca "Romania este pentru mine ca o mama biologica total neinteresata de soarta copiilor ei, pe care ii da spre adoptie".

Cum si de ce a emigrat

"Decizia de a pleca din Romania s-a impus prin 2007 cand mi-a fost clar ca, indiferent cate eforturi as face acolo, prin munca cinstita nu ajung nicaieri. De la absolvirea facultatii, in 1997, am incercat totul. In medicina nu aveam nicio sansa, la acea vreme examenul de rezidentiat era, inca, extrem de corupt, cei din generatia mea isi mai amintesc scandalurile care apareau an de an dupa acest concurs.

Eu trebuia sa dau examenul in 1999, imi amintesc ca, prin mesageri discreti, mi s-a transmis ca pot sa-l trec daca dau 10.000 de dolari. Era pretul unui apartament la vremea respectiva.
Mi-am zis ca, daca as avea banii astia, mai degraba mi-as cumpara casa decat sa ii dau spaga pentru un post de medic rezident (din nou, la acea vreme, rezidentiatul cel mai scurt dura 5 ani) prost platit, in care nu as recupera investitia niciodata. Asa ca nu m-am inscris la rezidentiat si am ramas pe dinafara, ca multi absolventi de altfel, intrucat ministrul Sanatatii a decis sa ne trimita pe toti in somaj imediat dupa terminarea anului de stagiatura (am fost ultima promotie care a facut stagiatura in Romania).

Altfel spus, daca nu deveneai specialist in ceva, nu aveai ce sa cauti in medicina, asta era politica la noi dupa Revolutie (nu stiu daca e la fel si acum), iar locurile la rezidentiat erau limitate, deci, obligatoriu, o mare parte din absolventi ramaneau cu o diploma, obtinuta cu munca enorma si emotii, care nu le folosea la nimic", a povestit medicul pentru Ziare.com.

S-a indreptat mai apoi spre jurnalism, care i-a ocupat multi ani din viata si convenea pasiunii sale pentru scris. A incercat inca de doua ori sa revina in sistemul medical, insa fara succes.
"Mi-am depus dosarul la Directia de Sanatate pentru a fi transmis la minister si, de fiecare data, a fost 'pierdut'. Nici macar numar de inregistrare nu se dadea ca sa poata fi urmarit. Unii dintre colegii mei au plecat de atunci, care pe unde a putut, SUA, Canada, Israel, Italia... si au reusit.

De exemplu, seful promotiei noastre este chirurg cardio-vascular la New York, o eminenta recunoscuta la nivel mondial. La Constanta i s-a spus, dupa absolvire, sa nu indrazneasca sa calce in sala de operatie...

In fine, am ramas in Romania, am virat spre industria farmaceutica, cativa ani, de unde am demisionat si mi-am deschis afacerea personala care a fost un sir de necazuri. O afacere cinstita e greu de tinut in tara aia, fara protectie te 'calca' toate controalele posibile si pana la urma amenzile te baga in faliment.

O teroare psihica, asta inseamna sa traiesti si sa muncesti in Romania. Cand panica a pus stapanire pe mine, decizia de a pleca s-a impus, cum am spus la inceput, alta solutie nu exista pentru a asigura o viata decenta copilului meu si o sansa corecta pentru viitor", considera Liliana Mihai.

"Primul lucru pe care l-am constatat dimineata... nu se aud manele"

In ceea ce priveste intalnirea cu o societate total noua, nu a avut nicio dificultate, nicio secunda, ne-a spus Liliana Mihai.

"In prima mea zi in Franta, primul lucru pe care l-am constatat dimineata, cand am deschis fereastra, a fost ca nu se mai auzeau manele. A fost ca o eliberare pentru mine, parca scapasem de la balamuc. Deci nu am avut nevoie sa ma adaptez propriu-zis la o societate care mi-a venit ca o manusa: bazata pe respect, pe decenta si competenta", ne-a declarat Liliana Mihai.
Mai greu a fost insa pentru fetita sa. Cand a ajuns in Franta, nu vorbea franceza absolut deloc, deci nu se putea juca cu copiii la scoala, nu avea prieteni.

"Asta a durat cam doua luni. In noiembrie a fost invitata la o aniversare, a unei colege de clasa, si totul s-a reglat. Dupa 6 luni era deja cel mai bun elev din clasa, singura care nu facea nicio greseala la dictare in franceza. Directoarea scolii mi-a spus ca nu a vazut niciodata un copil strain care sa se adapteze si sa progreseze cu asemenea viteza.

Acum este perfect integrata, aproape adolescenta, nu mai vorbeste romana fiindca ii este mult mai usor sa se exprime in franceza, chiar daca eu vorbesc cu ea romaneste ca sa nu uite. Imi raspunde in franceza de fiecare data.

Concluzia este ca cel mai usor se adapteaza copiii si o spun pentru cei care se ingrijoreaza in aceasta directie. Problema nu sunt copiii, adultii sunt cei pentru care adaptarea poate fi o incercare foarte grea", a rememorat Liliana Mihai.
Nici ea nu s-a adaptat usor la mediul profesional din Franta, pentru ca exista "diferente enorme, inimaginabile, intre nivelul medicinei franceze si cel al medicinei romanesti".

"Tehnic si stiintific sunt foarte avansati, noi suntem inca in comuna primitiva. A trebuit sa ma aduc la zi extrem de repede, sistemul lor este total diferit si din punct de vedere organizatoric si administrativ, nu numai stiintific. Insa am reusit, mi-a trebuit mai putin de un an ca sa invat totul.

Am avut si noroc fiindca echipa cu care lucrez m-a ajutat, au inteles ca am nevoie de adaptare si au facut tot ce au putut ca sa ma ajute sa razbesc. Asta e inca o diferenta intre ei si noi...", ne-a mai spus Liliana Mihai.

Se amuza si se enerveaza in acelasi timp cand citeste articole in ziarele locale, despre medici generalisti romani care se instaleaza acolo si care afirma "ca nu exista diferente intre sistemul nostru si al lor, ca bolile si medicamentele sunt aceleasi si ca ei stiu tot".

Tara in care robotul opereaza oameni vs. tara in care nu gasesti Algocalmin

"Cum sa nu existe diferente intre o tara care a dat in folosinta (la Strasbourg) robotul care opereaza oameni si tara noastra in care nu gasesti in spitale nici Algocalmin? Cum sa nu fie diferente intre un medic generalist roman care nu are voie decat sa recopieze retetele specialistilor toata viata lui si un medic generalist francez care trebuie sa stie totul in medicina, inclusiv sa puna sterilete?

Cum sa nu fie diferente intre acelasi medic generalist roman caruia specialistii nu ii spun nici 'buna ziua' fiindca nu e de nasul lui si medicul generalist francez fara de care nici profesorii universitari de aici nu lucreaza?

O sa ma opresc cu exemplele fiindca ar trebui sa povestesc o luna despre diferente, insa profit de ocazie sa le atrag atentia colegilor care vor veni in Franta ca mandria de a fi roman nu trebuie sa fie exagerata si ca ar trebui sa nu mai faca declaratii aiuristice in presa despre un subiect pe care nu il cunosc absolut deloc.

Mai ales ca multi dintre ei, dupa aceste declaratii, se intampla sa rateze si parasesc posturile pe care au venit", a adaugat romanca.

Solutia gasita pentru a trece peste aceste diferente a fost una singura - munca, ne-a mai spus Liliana Mihai.

"Am fost concentrata in fiecare minut la ceea ce se intampla in jurul meu, atenta sa captez fiecare informatie si am intrebat de fiecare data ce inseamna cutare lucru sau cutare procedura, ca sa inteleg. Am castigat respectul unui spital intreg si al medicilor generalisti din zona prin munca, seriozitate, corectitudine si respect fata de colegi, indiferent de rangul profesional.

 Au fost principiile mele dintotdeauna si le-am regasit aici la oamenii cu care lucrez. Doar pentru anecdota: va imaginati un sef de sectie roman sa isi bea cafeaua dimineata cu infirmierele sau cu femeia de serviciu? Nu-i asa ca zambiti? Ei bine, aici asa se face", puncteaza medicul, care isi va deschide in acest an propriul cabinet.
"Bineinteles ca raman in domeniu, mi s-a dat sansa de a practica meseria pentru care m-am pregatit, iar financiar este foarte confortabil. Din nou, nu are nicio legatura cu asa zisa medicina de familie din Romania unde medicul este la mila Casei de Asigurari care decide cat si cand il plateste. Aberatii si abuzuri de acest fel sunt de neconceput in tarile civilizate, deci, da, cariera mea se construieste aici", ne-a mai spus Liliana Mihai.

Nu m-am simtit niciodata bine in Romania

Am intrebat-o pe Liliana Mihai cat a pastrat din cutumele romanesti, ce a "adoptat" de la francezi si cat de romanca se mai simte astazi.

"Cutume romanesti cred ca nu am avut niciodata, de aceea nu m-am simtit bine niciodata in Romania. Nu am putut sa ma pliez pe minciuna, hotie si moravuri usoare.

Romanca sunt dupa buletin, daca vreti, bineinteles, m-am nascut acolo din parinti romani. Insa Romania este pentru mine ca o mama biologica total neinteresata de soarta copiilor ei pe care ii da spre adoptie. Deci, da, sunt romanca dupa mama, dar tot ceea ce am reusit si tot viitorul care mi se traseaza in acest moment datorez Frantei.

Ce am adoptat de la francezi? Am aflat ca am drepturi si ca aceste drepturi sunt respectate. Cat de romanca mai sunt astazi? Astazi sunt aceeasi care eram acum 20 de ani si ma 'asortez' perfect la societatea franceza, deci probabil ca nu am fost romanca (in principii) niciodata", a dezvaluit Liliana Mihai.

In ceea ce priveste romanii care vor sa emigreze, medicul le spune sa nu uite ca ei au obligatia de a se adapta la tara in care sunt si nu invers.

"E greu sa dau sfaturi fiindca situatia fiecarui om e speciala, fiecare le stie pe-ale lui, cum se spune la noi. Bineinteles ca multora le este inca greu in strainatate, inca nu au reusit, nu e nicio rusine in asta. Poate trebuie sa inteleaga ca ei au obligatia de a se adapta la tara in care sunt si nu invers. Acest lucru este valabil si pentru cei care au un proiect de emigrare.

Oriunde se vor duce nu trebuie sa uite ca Romania a ramas in urma.
Tara in care ajung are alte legi, alte obiceiuri, alte principii care trebuie respectate. Un pic de modestie, iar, nu strica. Am vazut romani care au venit cu nasul pe sus: au ratat, in primul rand fiindca impresia pe care au facut-o in jur a fost catastrofica. Aroganta si 'smecheria' nu fac parte din meniu aici.

Nu zic ca este cazul tuturor romanilor, nu stiu, vorbesc doar din ce am vazut pana acum. Si inca un lucru esential: sa cunoasca macar un pic limba tarii in care se duc. E chestie de respect. Daca tot vrei ca tara asta sa iti dea totul pe tava, ai macar bunul simt sa rupi doua cuvinte pe limba ei", a conshis Liliana Mihai.

Romania are cu ce se mandri inafara granitelor. Nu sunteti curiosi sa aflati cum au reusit conationalii nostri sa razbeasca departe de casa in diverse domenii? Ziare.com va prezinta in serial povesti de succes ale romanilor de peste hotare.

Luni, 13 Mai 2013, ora 12:00
Sursa: Ziare.com
Autor: Diana Robu